Tabăra-cocktail: Când vacanța cu prietenii se combină cu doză de prim-ajutor și un strop de munte

Am avut în august prima tabără Karpe gândită ca un cocktail de informații utile, expediții în munți, relaxare cu o carte în mână și o bere sau un pahar cu vin între prieteni.

Echipa cu care am plecat la drum de data asta a fost formată din 15 doamne și domni și 3 copii, toți oameni deștepți și cu simțul umorului.




Taberele noastre sunt gândite în așa fel încât să ia forma unei vacanțe între prieteni și să nu se simtă prea tare nici efortul de a participa la workshop-urile informative, nici efortul fizic cauzat de antrenament sau de urcarea pe munte.

Le alternăm, lăsăm loc de odihnă și ne vedem cu fiecare om la activitățile din program doar dacă vrea și dacă se simte în stare.


A fost o tabără de 4 zile în care am lucrat și am discutat mai bine de 10 ore (împărțite în perioade de 2-3 ore dimineața și/sau seara), am făcut aplicații practice și ne-am ”jucat” pe simulator până seara târziu. Se pare că subiectele au fost suficient de fascinante încât discuțiile să continue apoi firesc la masă sau în vârf de munte.





Am vorbit despre semnele infarctului miocardic și ale accidentului vascular cerebral, despre ce să faci atunci când i se întâmplă cuiva drag să se ”înece” sau să își piardă starea de conștiență, am vorbit despre stopul cardiorespirator și protocolul de intervenție, despre mușcături de insecte și animale, plăgi, sângerări, ce să ai în trusa de prim-ajutor de acasă sau din mașină.


Fiind o vacanță între prieteni, a fost departe de noi stilul clasic de prezentare în care cineva citește un powepoint și cei din sală moțăie sau stau cu ochii în telefon.


Am avut și noi o prezentare pe fundal, ca să ne ajute un pic și vizual, însă discuțiile au fost libere, cu întrebări, cu povești despre experiențele oamenilor, cu exerciții în echipe mici și cu multe râsete.


Am vizitat și împrejurimile Zărneștiului, într-o plimbare lejeră prin satul Măgura (un deliciu pentru ochi), și am dat o tură ceva mai lungă și mai solicitantă pe la poalele Pietrei Craiului.