Omul aduce anul

Mă doare un genunchi, unul stricat într-un accident cu trotineta, și mi s-a întins rimelul în gură, de-a dreapta și de-a stânga, de parcă aș fi plâns în somn oceane de oboseli. Ieri dimineață am intrat în UPU și-am rămas acolo 16 ore legate, tropăind printre pacienți, făcând tot ce puteam ca să meargă bine treaba. Să învăț. Să învăț bine... câte puțin în fiecare zi, câte mult în fiecare zi... după cum se nimerește și după cum au bunăvoință cei din jur. Sunt într-un sistem fără cap și coadă când vine vorba de formare, unul în care omul chiar trebuie să se zbată singur dacă vrea să învețe, așa că mi-am dorit să fiu prezentă în mijlocul medicinei de urgență și de sărbătorile astea. Ca și de Paște, 1 mai muncitoresc, Ziua Copilului, Ziua Bețivului... You name it.

Mă așteptam la flux mare de pacienți, la nervi din toate părțile, la lipsuri până la medicină de sălbăticie, la haos, la tunete și fulgere, la lacrimi...moarte. Știam cum o să fie, așa că m-am dus.

M-am dus pentru că eu n-am realizat niciodată nimic din ce mi-am dorit fără să trec întâi prin greu. Nu știu cum e să fie ușor. Poate pare ușor din postări pe facebook, dar, ca aisbergul, am mii de pași și sute de nopți scurte sub vârf.

N-am simțit speranță de ”an nou” la miezul nopții, nu mi-am pus rezoluții, n-am purtat roșu, n-am făcut nimic din ce se spune că-mi aduce noroc/sănătate/prosperitate. Cred că nici bani în buzunar n-am avut... Oi fi avut 50 de bani, rest de la cafea, naiba știe.



Speranță? Da. Am simțit speranță în jur de 18.30. Cam când zona de Urgențe Majore și Resuscitare gemea de intubați, când în ”sufragerie” un medic de-al nostru resuscita un stop pe targa SMURD-ului pentru că nu mai erau locuri înăuntru, când se auzea bipăitul de monitoare și de ventilatoare pe 7 tonuri diferite, când holul era decorat cu uniforme portocalii și roșii de prespital... Adică atunci când toți oamenii ăia care au fost de gardă și de tură au făcut bici din rahat și-au reușit să dea viață mai departe.

Sărbători fericite? Da. Au luat forma unui bătrânel bolnav, speriat de spital, care a plâns și mi-a mulțumit ”pentru bunătate”. Vă dați seama? Pentru ceva ce avem din belșug, resursă nelimitată.

Anul nou nu aduce nimic. Omul aduce. Noi. Bem, mâncăm și ne apucăm de treabă.