Lingem mâna care ne întinde hrana

Joi seară m-am bătut în taste cu 300 de oameni ca să prind un loc la un workshop din cadrul unui eveniment pentru care plătisem cu vreo două luni înainte. 

Stăpânii organizatori ne-au spus data și ora la care trebuia să atacăm, au făcut o țintă de hârtie și ne-au asmuțit să sfâșâiem o îmbucătură. 

Câte un workhop pe cap de om, au dat comandă, și ne-am repezit la orele 21.00 ca o haită de lupi turbați să prindem o fâșie din ciozvârtă. 

Am prins, n-am prins, habar nu am, pentru că site-ul făcut pe genunchi s-a blocat complet. 

Când am citit ulterior să ”vor publica” o listă peste câteva zile cu cei care au prins locuri, am decis să nu mai merg la evenimentul respectiv, deși achitasem taxa de participare, aveam bilete luate până la Târgu Mureș și aveam și rezervările de cazare făcute. 


Nu mai merg pentru că nu mai am niciun chef să legitimez lucrurile prost făcute în speranța că vor veni vremuri mai bune. 

Au venit vremurile bune de mult și expresia ”treabă românească” a ajus egală cu delăsarea și cu lipsa de respect.  

Așa au reacționat prietenii mei când le-am povestit ce s-a întâmplat.

”Treabă românească”. ”Ca la români”.

Așa vrem să ne știe o lume întreagă?

Evenimentul de care povestesc era prima ediție a unui congres de medicină de urgență făcut pentru studenți și mă așteptam ca ăștia mici, crescuți cu tehnologie și cu posibilitatea să meargă la evenimentele din afară, să fie ceva mai deschiși la minte și mai organizați. 

Nu știu dacă a călcat vreunul dintre organizatori la evenimentele din afară, însă diferențele dintre ce se întâmplă la noi și ce se întâmplă la nivel european sunt de vreo 50 de ani de evoluție. 


La noi, spre exemplu, la Congresul Interdisciplinar de Medicină de Urgență (”naționalul” nostru), programul este publicat doar cu vreo 3 săptămâni înainte de eveniment. 


La ăștia mici, programul s-a publicat cu vreo 10 zile înainte, sub forma unui pdf, iar înscrierea la workshop-uri a fost pe bază de bătaie. Nici nu mai spun de tonul pe care au dat ulterior explicații. Păcat de idee. 


Prin comparație, Congresul European va avea loc anul acesta în luna octombrie (peste mai mult de jumătate de an!), iar programul este publicat și înscrierile sunt deschise. Se fac online, transparent, cu locurile ocupate pe principiul ”primul venit, primul servit”. Pot să-mi iau bilete de avion, să-mi fac rezervări... am 7 luni la dispoziție să mă organizez. 


Am fost la ”naționale” și la ”europene”, am fost la cursuri la noi și în afară, am experiența organizării de congrese și mi-e clar că ”treabă românească” are un nucleu de lipsă de respect față de participant.  

Tehnologie avem, inteligență avem, know-how avem, bani se găsesc (taxe de participare și sponsorizări).

Ce altceva ar lipsi ca să facem din ”treabă românească” o expresie cu miez de om mândru?  Poate să mai ridicăm capul și să mai îndreptăm coloana din când în când?


P.S: Sunt puține evenimente în țară pe nișa de medicină de urgență și setea de informație e mare.   Pentru moment, suntem la nivelul de gudurat. Suntem dependenți de ofertă și trebuie să lingem mâna care ne întinde hrana.